Mereu am stiut sa dau sfaturi...indiferent de situatie, de persoana...atunci cand au apelat la mine...am stiut ce sa-i sfatuiesc, am stiut cum sa ii ajut sa-si imbunatateasca viata si cred ca nimeni nu poate sa nege asta...insa singura persoana pe care nu o pot ajuta...sunt eu :). Da...poate par ipocrit...ca nu sunt in stare sa-mi urmez propriile sfaturi...dar asta e adevarul.
N-am stiut niciodata sa renuntz atunci cand stiam ca lupt in zadar...am facut-o in continuare...pana aproape de autodistrugere...si cu ultimele puteri am pus capat. Asa e si acum...sti cand iti dai seama ca iubesti prea mult si in zadar ? Atunci cand iubirea respectiva iti provoaca mai multa durere decat fericire...Mereu am spus la persoanele care meritau..."meriti mai mult...nu te mai multumii cu jumatati de masura" si eu ce fac? am ajuns sa ma multumesc cu sferturi de masura :) probabil ca nu merit mai mult, nu ? Asta ar fi singura explicatie logica pentru mine... Dar cand primesc lovitura dupa lovitura...fara sa fiu lasat sa ma ridic intre lovituri...parca ma satur si eu...si pun capat. Am uitat sa zambesc, am uitat sa fiu fericit, sa ma bucur de lucrurile marunte...am ajuns sa nu ma mai recunosc...si nu e bine...nu e bine pentru mine, pentru cei din jurul meu...si acest "eu" trebuie sa dispara.
Am invatat de-a lungul anilor ca cel mai mare dusman al tau...esti chiar tu...nimeni altcineva. Si imi dau seama ca doar din cauza mea am ajuns in situatia asta...pentru ca nu am stiut sa pun punct atunci cand inca mai puteam sa o fac... Stiti limita aia pe care vi-o impuneti fiecare la inceputul unei relatii....? limita aia pe care ii sfatuiam pe toti sa nu o treaca daca nu sunt siguri de viitorul relatiei...limita aia nu am stiut sa o respect...:) si asa am ajuns aici... Nu am puterea sa plec de tot de langa ea...sa o scot din viata mea...pentru ca sunt slab...dar nici nu mai pot sa iubesc in continuare imposibilul...asa ca raman...raman si privesc...privesc cum treptat o sa uite de mine...pentru ca nu o mai fac sa zambeasca atunci cand el o face sa planga, privesc cum altcineva are parte de iubirea ei, de sarutarile ei, de mangaierile ei...si fac toate astea pentru ca i-am promis ca raman in viata ei...nu o sa fug...raman langa ea oricat are nevoie de mine...si nu vreau sa-mi incalc promisiunea...chiar daca nu imi face bine...o face pe ea sa se simta bine stiind ca mereu voi fi alaturi de ea, mereu va avea un prieten adevarat in persoana mea.
Da, stiu ca nu puteti sa intelegeti de ce fac asta...de ce nu renuntz...dar ce nu intelegeti e ca atunci cand zambeste...lumea din jurul meu dispare...nimic nu mai conteaza, cand o privesc in ochi imi dau seama ca lumea poate fi perfecta, e de ajuns sa ii aud vocea chiar si o secunda...si ziua mea e perfecta...ea e perfecta in ochii mei...si nimic altceva nu conteaza. Trebuie sa invat sa merg mai departe si totodata sa ii fiu alaturi...ca prieten...si sincer nu am nici cea mai mica idee cum sa fac asta...dar voi incerca... Nu aveti cum sa intelegeti nimic...pentru ca nu sunteti in situatia mea...puteti doar sa cititi...sa comentati...sa radeti...sa va bucurati...fara sa va da-ti seama ca ceea ce faceti voi pentru mine nu conteaza...conteaza doar ea...
Si maine o sa fiu intrebat "am vazut ce ai scris, asta inseamna ca nu o mai iubesti?" de parca iubirea trece de la o zi la alta...ba da o iubesc in continuare...si azi si maine si mult timp de acum inainte...si tocmai pentru ca o iubesc trebuie sa incetez sa o mai iubesc...pentru a putea fi fericita cu alegerea facuta...si pentru mine...pentru a pune capat loviturile la care deja nu mai reusesc sa fac fata...Nu ma astept sa intelegeti...nici macar ea nu o face...:)
P.S. Nu ma luati in seama...sunt Bitza...deci vorbeste vinul ;)
No comments:
Post a Comment