Wednesday, February 22, 2017

De ce urasc ziua de 13 :)

                Nu prea sunt genul superstitios, asa ca nu am bagat de seama faptul ca lunea trecuta am fost in 13 si mi-am vazut linistit de treaba. Am iesit la o cafea, am baut un ceai (asta trebuia sa fie primul semn ca ceva nu e ok) cu un vechi prieten, am mai rezolvat niste chestii si apoi spre casa. Seara m-am gandit ca n-ar strica sa ma intalnesc cu cineva la un pahar de vorba...doar nu ramaneam eu in casa. Ma imbrac, bag castile in urechi si plec pe drumul meu, ignorand lumea din jurul. 
            N-apuc sa ajung prea departe, si vreau sa traversez, pe trecere evident ca eu traversez doar regulamentar :), ma uit in dreapta, nicio masina...ma uit in stanga, vad o masina ca vine din curba cu viteza, dar care da semne ca ar vrea sa incetineasca...ei bine...nu a fost asa. Fac un pas pe trecere si deodata bum...respectiva masina intra in mine de parca intra in curte la masa. In urma impactului oglinda lui se duce dracu, pietonul si anume eu, are impresia ca se duce dracu, brusc am vazut cum toata viata mea imi trece prin fata ochilor, masina isi continua drumul (pula mea si daca loveai un caine tot opreai sa vezi daca mai traieste) eu fac cunostinta cu cimentul, imi zboara telefonul care se face si el la randul lui praf si pret de aproximativ un minut raman la pamant, fiind lovit atat la spate, cat si la picior...
               Cativa pietoni care au auzit impactul se strang in jurul meu, unul din ei suna la 112, cheama politia, ma intreaba daca am nevoie de asistenta medicala, altul incearca sa vada macar nr masinii dar in zadar pentru ca s-a duc dracu masina, eu cu gandul la un singur lucru "vreau telefonul ca trebuie sa sun pe cineva!" Na poftim unde imi statea mie capul...sa sun persoana cu care trebuia sa ma intalnesc ca sa anunt ca o sa intarzii.  In urma apelului la 112 apar 4 echipaje de politie, se asigura oamenii ca sunt ok, iau masuratori, inregistrarile de pe camera de trafic din zona respectiva, eu repet...cu gandul sa anunt lumea ca nu o sa ajung la timp. 
              Dupa vreo 10 minute de raspuns la intrebarile politistilor, imi iau inima-n dinti si le explic ca eu trebuie sa plec, I-am blocat putin, nu intelegeau in primul rand cum de mai sunt in picioare, vazand imaginile de pe camera si in al doilea rand de ce nu mai vreau sa raman ca sa ii ajut sa inteleaga cum s-a intamplat toata treaba. Eu dobitoc cum imi sta in fire evident ca plec, schiopatand si cu o durere de coloana de am pomenit toate rudele soferului respectiv. Ajung la locul stabilit, ii explic persoanei respectiva ce mi s-a intamplat, se albeste la fata si apoi brusc se inroseste cand aude ca am refuzat ingrijiri medicale si-mi arunca o privire de "daca nu te-a luat ala cu masina bine, sa vezi omorul dracului ce ti-l dau eu". Reusesc sa calmez spiritele si sa trecem peste dupa lungi negocieri. 
            Ajung acasa doua ore mai tarziu, intru in casa, bag cartela in alt telefon, celuilalt ii fac vesnica pomenire si brusc suna telefonul. Erau cei de la politie, eu ma gandeam ca l-au gasit pe sofer, voiau sa merg la sectie sa dau declaratii pentru ca asa este protocolul atunci cand suni la 112. Nu va imaginati ce frumos poate sa fie sa iesi din scara si sa te astepte un echipaj de politie cu sirenele pornite, sub privirile vecinilor. Ii auzeam in spatele meu "dar ce a facut" "de ce il ia" si cea mai tare fraza am auzit-o de la o vecina, mare "fana" de-a mea "in sfarsit l-au luat si pe asta!" Eram de genul " sa moara ma-ta, pai crezi ca's prost sa-ti fac tie o bucurie ca asta?" Am stat cam 3 ore la politie degeaba pot sa spun, pentru ca a trecut o saptamana jumate si tot nu l-au gasit pe sofer. Probleme la spate si la picior inca mai am dar per total ma gandesc ca se putea si mai rau! Ce m-a facut sa scriu despre chestia asta? Reactia oamenilor...si va explic imediat la ce ma refer.
            Vineri am fost pe la caramizi bis sa beau si eu ca tot omul un suc...de struguri, dar totusi suc. Si acolo ma intalnesc cu niste prieteni, pe care ii cunosc de cativa ani buni. Stau afara cu unul din ei la tigara si ii povestesc ce mi s-a intamplat, omul se pune pe un ras maxim, nu ii vine sa creada ca tocmai mie mi s-a intampla asa ceva. Mergem inauntru, la masa lui mai multe persoane, inclusiv sotia lui, o tipa cateodata prea sincera :)). Dupa ce le explica asta ce mi s-a intampla, toti se pun pe ras, mai putin ea (ma jur ca-mi doream mai bine sa rada decat ceea ce a facut) ea in schimb...se uita la mine cu o privire in care ma jur ca am putut sa citesc "era si timpul, ma mir ca a durat atat pana s-a intamplat!" Ba m-am blocat fratilor...cand i-am vazut privirea nu am stiut cum sa reactionez, adica pula mea stiu ca n-am fost un inger la viata mea, dar daca tu te asteptai sa patesc ceva de genul, daca stiai ca e doar o chestiune de timp pana se va intampla asta, nu puteai sa ma avertizezi si pe mine? As fii fost mai atent pe strada...prea multa rautate pe lumea asta, ma jur :)) 
           Bineinteles ca mi-am invatat lectia...acum cand traversez ma uit in stanga, dreapta, sus, jos si in spate, just to be safe...nu se stie de unde apare masina sa termine ce-a inceput :)) Ma bucur ca sunt ok ca reusesc sa apuc 29 de ani (mai sunt doua zile, asta inseamna sa fii optimist) si pentru cei care voiau sa se bucure de accidentul meu...puteti s-o sugeti :D cand vreodata o sa vedeti voi drac mort si rata inecata...haideti sa fim seriosi, sunt greu de ucis,..dar nu din lipsa de incercari se pare :)) 

             Va pupa Bitza si nu uitati....zambiti....maine poate fi mai rau ;)